Reprezentanții Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Mureș informează că în conformitate cu prevederile Legii nr. 219/2015 economia socială reprezintă ansamblul activităților organizate independent de sectorul public, al căror scop este să servească interesul general, interesele unei colectivităţi şi/ sau interesele personale nepatrimoniale, prin creşterea gradului de ocupare a persoanelor aparţinând grupului vulnerabil şi/ sau producerea şi furnizarea de bunuri, prestarea de servicii şi/ sau execuţia de lucrări.
”Statutul de intreprindere socială se recunoaște prin acordarea unui atestat de intreprindere socială. Atestatul se acordă persoanelor juridice pe baza actelor de înființare și funcționare și a unei solicitări depuse la AJOFM Mureș. Atestatul certifică scopul social al întreprinderii sociale și se acordă acelor întreprinderi sociale care, prin actele de înființare și funcționare respectă definiția economiei sociale, precum și principiile și criteriile prevăzute de legislația specifică. Atestatul se acordă pe o perioada de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii, dacă se face dovada că sunt respectate condiţiile care au stat la baza acordării acestuia”, se arată în comunicat.
Conform sursei citate, atestatul se eliberează de către AJOFM Mureș prin Compartimentul Economie Socială, iar informaţii suplimentare se pot obține prin AJOFM Mureș – Compartiment economie socială, telefon 0265-269.247 interior 116, e-mail dorin.mogoș.ms@anofm.gov.ro, precum și pe site-ul AJOFM Mureș, www.anofm.ro.
De asemenea, se pot solicita audiențe on-line pentru sesiuni de comunicări pe teme de economie socială.
Be the first to comment.