S.T.E.P ROMANIA

PROCESELE DE RECRUTARE – ELIMINAREA STEREOPTIPURILOR

PROCESELE DE RECRUTARE – ELIMINAREA STEREOPTIPURILOR

By on March 26, 2021

 Analiza postului este procesul de colectare, analiză şi integrare a informaţiilor privind obiectivul principal al postului, conţinutul şi natura sarcinilor, comportamente, responsabilităţi precum şi factori organizaţionali, motivaţionali şi de dezvoltare.

Cum/când influenţează opiniile, convingerile şi aşteptările procesul de recrutare?

În etapa de realizare a profilului candidatului/candidatei:

  • “Mi-ar plăcea o persoană fermă, ca Dan.”
  • “Îmi trebuie o prezenţă plăcută, să atragă privirea clienţilor, să intre uşor în contact cu oamenii.”
  • “Persoana de care avem nevoie ar trebui să aibă spirit pragmatic, să fie perseverentă, ambiţioasă, focusată pe rezultate, cu spirit de competiţie.”
  • “Aş vrea o persoană atentă, organizată, să aibă grijă să programeze agenda cât mai eficient.”

În descrierea experienţei minim necesare:

  • “Să aibă carnet de conducere de minim 5 ani şi să fi făcut X km în ţară şi/sau Y km în străinătate.”

În descrierea condiţiilor speciale prevăzute de post:

  • “O să care un harnaşament de 30-40 kg, va trebui să nu aibă rău de înalţime – va fi nevoie să se urce pe stâlpi de înaltă tensiune.”
  • “Oboseala şi lipsa unui program stabil face ca viaţa personală să fie afectată destul de mult.”

 

În procesul de analiză a postului este foarte important să observăm în ce măsură cadrul de referinţă al celor ce participă la acest proces poate contribui la distorsionarea profilului candidatului. Când descriem criteriile şi comportamentele pe care ne aşteptăm să le întrunească un/o candidat/candidată nu conştientizăm întotdeauna faptul că operăm cu credinţe, convingeri, sentimente pe care le avem faţă de rolul şi abilităţile persoanelor din jur.

Alte opinii despre femei şi bărbaţi care influenţează negativ procesul de recrutare

  • “Femeile nu se descurcă la volan.”
  • “Bărbaţii sunt insensibili la nevoile celorlalţi.”
  • “Un bărbat reacţionează mai bine într-o situaţie dificilă/stresantă.”
  • “Femeile sunt orientate mai mult către viaţa de familie, neglijându-şi cariera.”
  • “Femeile obţin uşor ceea ce vor dacă au un aspect plăcut.”
  • “Femeile sunt atehnice.”
  • “Bărbaţii sunt mai leneşi, se plictisesc mai repede de muncă decât femeile.”
  • “Bărbaţii sunt competitivi şi orientaţi către rezultate.”

Conţinutul şi structura mesajului din anunţul de recrutare

De evitat formulări de tipul:

căutăm agent vânzări în domeniul IT;

  • angajăm bărbat pentru atelier de mobilă;
  • angajăm absolventă studii superioare pentru postul director vânzări;
  • angajăm urgent traducătoare autorizată;
  • angajăm cameristă, secretară etc.

NU precizaţi condiţii de sex şi vârstă în anunţurile de angajare! Este ilegal! Toate materialele prin intermediul cărora sunt promovate posturile trebuie să fie neutre la gen şi să evite prezentarea femeilor şi bărbaţilor în roluri stereotipale care perpetuează segregarea de gen pe piaţa muncii şi determină credinţa că un bărbat sau o femeie nu pot desfăşura cu succes o anumită activitate.

Posted in: Uncategorized

Comments

Be the first to comment.

Leave a Reply

*



You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>